Wednesday, 3 October 2012

Supleantul de Petru Popescu

De Petru Popescu, pe langa faptul ca n-am mai citit alta carte, nici nu tin minte sa fi auzit la scoala. Parca, parca am auzit de romanul cu care a debutat, Prins, dar foarte vag. Oricum, nu a fost inclus in lectura din scoala de pe vremea mea. Poate acum este, nu mai sunt la curent.

Am citit 'Supleantul' saptamana trecuta pur intamplator si m-a facut sa mai vreau sa citesc si alte carti de acest autor inca contemporan din fericire, dar emigrat, din nefericire... Povestea din carte este in mare parte autobiografica, dar si scrierea mi-a placut. Zice autorul in prefata ca vrea sa scrie aceasta carte de treizeci de ani si mentioneaza tot in prefata pe printesa Diana a comunismului...cin'sa fie? :)

Caci da, actiunea se petrece in anii 70 si relateaza in prim plan relatia dintre el si 'fata faraonului' pana la fuga din tara. Vad ca in ultima vreme am o predilectie pentru cartile din 'perioada de aur' a Romaniei. Dar constat ca desi am prins ultimii sase ani de pana la revolutie, nu stiu mare lucru despre acel regim crunt...

De ce acest titlu? Cred ca este un mod foarte simplu de a rezuma intreaga carte. Petru Popescu a fost supleant intr-o organizatie de tineret (Tineretul Romaniei comuniste) creat dupa modelul partidului-tata unde erau inclusi tineri dupa criteriul popularitatii dintre artisti sau intelectuali. Pentru ca Petru Popescu are succes cu primul roman, este inclus in conducerea acestui partid si asa o intaleste pe Zoia.

Ce-mi place la stilul autorului este faptul ca nu-si face 'mea culpa' direct. El relateaza ce a facut, faptul ca a acceptat sa intre in conducerea partidului, faptul ca a acceptat sa intre in camarilla ceausista cand a plecat sa viziteze Cuba, Venezuela si ca a acceptat iarasi sa scrie cronici favorabile despre 'faraon'. El isi asuma faptele, desi erau impotriva firii sale, fara sa scrie macar un cuvant de auto-invinovatire. Cartea m-a fermecat, asa ca v-o recomand:





Am dat si peste critica romanului 'Prins', de George Pruteanu. Foarte frumos spus. Desi am senzatia ca nu a surprins tot, caci P.P. se explica acum, in ultimul sau roman, 'Supleantul' (2009), ca povestea dintre un barbat bolnav de cancer care se indragosteste patimas de o femeie ar fi o metafora a dragostei lui de tara si de limba romana, si cancerul sistemului in care era obligat sa traiasca...De altfel el specifica de la inceput ca ii este foarte greu sa 'traiasca' in alta limba.

No comments:

Post a Comment