O călătorie în centrul pământului de Jules Verne

Când eram mica nu-mi plăceau cărţile de aventuri. Țin minte că am citit Robinson Crusoe și nu m-a atras așa de tare. Eram, degrabă pentru romanele lui Ionel Teodoreanu pline de acea noatalgie romantică neînţeleasă...

Totul s-a declanşat când am vazut pe Discovery un film despre misterele cosmosului și cum ar fi scris Jules Verne despre o călătorie de pe pământ în spaţiu şi ar fi calculat distanţa sau formula pentru viteză necesare pentru a ajunge acolo cu o eroare foarte mică (și asta cu mult înainte să se descopere oficial formula). Am căutat acea carte, dar încă nu am gasit-o.
"O călătorie spre centrul pământului", trebuie să recunosc, îmi este familiară: ori am mai citit-o, ori am văzut ecranizarea. Oricum ar fi, acum citind-o, am putut percepe acuratețea detaliilor, măiestria descrierilor în totalitatea lor cu mult mai multă atenție decât dacă aș fi fost mai mică. Totul este atât de bine relatat, mai degrabă decât povestit, ca și cum autorul a fost la fața locului și ar fi luat notițe.

M-a fascinat într-atât, încât dacă aș avea posibilitatea aș urmări traseul din carte și l-aș parcurge întocmai!

Câte-odată stau și mă întreb dacă acești oameni (Jules Verne, Michelangelo și ceilalți care au lăsat moștenire teorii, calcule sau invenții cu mult înainte să le fi dovedit cineva în mod oficial) nu cumva au avut posibilitatea să tragă cu ochiul undeva, să zicem în viitor..?
Mi se pare tare fascinant ca cineva să fie atât de prolific (vezi invențiile lui Michelangelo și zecile de romane ale lui Jules Verne) și să fie vorba doar de imainație sau inventivitate sau geniu...

Și acuma stau și mă întreb care este vârsta potrivită pentru a citi romanele lui Jules Verne.