Sunday, 15 July 2012

Mauricio sau alegerile locale de Eduardo Mendoza

Spaniolii și orice ține de ei, dar mai ales filmele, sunt pentru mine cea mai plăcută dintre relaxări! De data asta, însă, am avut ocazia să o citesc tradusă deja în românește. Nu mai are același farmec, trebuie să recunosc. Mi-ar fi plăcut mai mult să "aud" regizorul sau naratorul în spaniola lui senzuală și gravă...

Dar trecând peste nostalgii personale, cartea este cumva actuală: acțiunea o fac alegerile din Barcelona anilor '80 și înscrierea personajului principal la alegeri în Partidul Socialist. După cum spune și titlul, Mauricio Greis, stomatolog de profesie, alege să se implice în discursurile politice de dinainte de alegeri. Bine, pe lânga planul alegerilor locale din Barcelona, mai este și planul alegerilor personale. Totodată, datorită noului cerc de prieteni, i se schimbă și viața amoroasă, acesta oscilând între două femei total diferite, atât ca și condiție socială, materială, cât și ca personalități. Porritos este cantăreața rebelă de rancheras care nu are studii și nici țel în viață, o traiește libertin, iar din cauza acestui stil i se trage și sfârșitul. Iar Clotilde este feminista activă și independentă (atât cât putea pentru vremea respectivă), aciuiată pe lângă un cabinet de avocatură, dar care amână pe cât posibil momentul căsătoriei.
Trebuie să recunosc că această oscilare între două femei diametral opuse, m-a dus cu gândul la un film (făcut tot după o carte, dar ca excepție, mi-a plăcut mai mult filmul decât cartea): Nu te mișca! (Non ti muovere, de Margaret Mazzantini, în regia și actorul principal: Sergio Castellitto, lânga o Penelope Cruz de nerecunoscut). Însă mi s-a părut că Eduardo Mendoza nu dezvoltă atât de bine relația cu cealaltă femeie, cu femeia ușoară, cum ar fi generic numită, dar cu care bărbatul simte o relație mai apropiată (mai reală, mai intensă, mai pasională) decât cu femeia emancipată. Cartea de față mi s-a părut mai cerebral scrisă decât cea a Margaretei Mazzantini și cumva analizată/compusă de la distanță.
În același registru mai este un moment în carte care ar fi putut fi mai mult exploatat: momentul în care Clotilde este pusă în fața unei scene de amor cu o alta femeie și acceptă. Dar nu se povesteste mai nimic, decât, citez: "-Ne lingem păsăricile?/-Dacă vrei tu, nu refuz, spuse Clotilde." și atât!

Ca și în cartea Margaretei Mazzantini, și aici personajul principal rămâne cu femeia emancipată, căci cealaltă moare. Mi se pare cumva ca o morală: orice bărbat care se respectă, din lașitate, nu va alege niciodată femeia sălbatică. Din lașitate, din frica oprobiului public, cert este că iși calcă pe inimă dar va face, până la urmă o alegere cerebrală. Bineînțeles, în romane și-n filme, destinul este tragic și îi face alegerea mai ușoară. Dar în viața reală cealaltă femeie nu moare, cine știe ce pățește, căci nimeni nu se mai interesează de ea...

Gracias Ele!

No comments:

Post a Comment