Sunday 29 July 2012

14.99 euro de Frédéric Beigbeder

De Frédéric Beigbeder am citit prima oară Dragostea dureaza trei ani, acum ceva ani, era în vogă, iar eu eram foarte îndrăgostită. Nu m-a impresionat în mod special (cu atât cu cât are final fericit), dar am apreciat-o totuși pentru originalitatea scrierii. Stil jurnalistic, prezentări succinte, fraze scurte, un stil de viață dezordonat care la o anumită vârstă fascinează și acel suspans care te face să crezi că se termină trist.

Pe aceasta am primit-o cadou prin 2008 sau 2009 de la o fostă colegă de serviciu și m-a atras titlul. Deși în original se intitulează 14.99 euro a fost tradusă în română cu 29.9 ron nu știu pe ce criterii.

Titlul este ales oarecum random, căci în carte este vorba despre consumerism și rolul inimaginabil al publicității în viața noastră. Deci tema este de foarte mare actualitate. Este aproape de o teorie a conspirației, dar cu cât citești mai mult, cu atât îți dai seama că marile corporații ar face orice pentru profit.

Pentru că este bazată pe o experiență reală (F. Beigbeder a lucrat la o firmă de publicitate), pentru că este actuală, pentru că spune lucrurilor pe nume, pentru că am putea învața câte ceva din ea, o recomand!
Lucrez în publicitate: ei da, poluez universul. Sunt tipul care vă vinde rahat. Ăla de vă face să visați la lucruri pe care n-o să le aveți niciodată. Cer vesnic albastru, gagici care nu sunt niciodată nasoale, o fericire perfectă, retușată pe Photoshop. Imagini bibilite, muzică ultimul răcnet. Apostolatul meu este să vă fac să vă curgă balele. În profesia mea, nimeni nu vă dorește fericirea, pentru că oamenii fericiți nu consumă.

Pe mina m-a cucerit cu acest paragraf!

Friday 27 July 2012

O călătorie în centrul pământului de Jules Verne

Când eram mica nu-mi plăceau cărţile de aventuri. Țin minte că am citit Robinson Crusoe și nu m-a atras așa de tare. Eram, degrabă pentru romanele lui Ionel Teodoreanu pline de acea noatalgie romantică neînţeleasă...

Totul s-a declanşat când am vazut pe Discovery un film despre misterele cosmosului și cum ar fi scris Jules Verne despre o călătorie de pe pământ în spaţiu şi ar fi calculat distanţa sau formula pentru viteză necesare pentru a ajunge acolo cu o eroare foarte mică (și asta cu mult înainte să se descopere oficial formula). Am căutat acea carte, dar încă nu am gasit-o.
"O călătorie spre centrul pământului", trebuie să recunosc, îmi este familiară: ori am mai citit-o, ori am văzut ecranizarea. Oricum ar fi, acum citind-o, am putut percepe acuratețea detaliilor, măiestria descrierilor în totalitatea lor cu mult mai multă atenție decât dacă aș fi fost mai mică. Totul este atât de bine relatat, mai degrabă decât povestit, ca și cum autorul a fost la fața locului și ar fi luat notițe.

M-a fascinat într-atât, încât dacă aș avea posibilitatea aș urmări traseul din carte și l-aș parcurge întocmai!
Câte-odată stau și mă întreb dacă acești oameni (Jules Verne, Michelangelo și ceilalți care au lăsat moștenire teorii, calcule sau invenții cu mult înainte să le fi dovedit cineva în mod oficial) nu cumva au avut posibilitatea să tragă cu ochiul undeva, să zicem în viitor..?
Mi se pare tare fascinant ca cineva să fie atât de prolific (vezi invențiile lui Michelangelo și zecile de romane ale lui Jules Verne) și să fie vorba doar de imainație sau inventivitate sau geniu...

Și acuma stau și mă întreb care este vârsta potrivită pentru a citi romanele lui Jules Verne.

Sunday 15 July 2012

Dependente de sex sau amante de Paula Izquierdo

... iar în subtitlu scrie: 21 de femei radicale. Editura Nemira îi dă acest titlu (cam hazardat, după părerea mea) și o include la colecția erOtikos (ceea ce o trivializează, pe de o parte se potrivește, căci relatează fapte reale erotice, dar eu vreau să văd mult mai mult decât niște simple aventuri).

De fapt este o colecție de biografii în ordine cronologică ale unor femei celebre pentru îndrăzneala cu care și-au trăit viața pentru obiceiurile contemporanilor. Femei care au șocat pentru că au îndrăznit să-și asculte inima și nu și-au călcat dorințele în picioare. Femei care au făcut ce au vrut și când au vrut, bine, cele mai multe împinse de neajunsuri, de cele mai multe ori materiale, dar și din lipsă de afecțiune.
Nu pot spune care m-a impresionat cel mai mult, căci fiecare poveste este impresionantă, cu atât mai mult cu cât ținem seama de climatul social respectiv. De la Elisabeta I a Marii Britanii până la relatările unei anonime din secolul XXI, trecând prin viețile: George Sand, Mata Hari, Virginia Woolf, Simone de Beauvoir, Anais Nin si Edith Piaf, dar nu numai.
Cel mai tare eram curioasă dacă voi descoperi ceva nou legat de viața Virginiei Woolf, căci făcusem un fel de obsesie prin facultate pentru ea, și-i citisem aproape toate cărțile. Și, da, au fost și lucruri noi, pe care nu le afli așa de direct în paginile de critica literară.

Mauricio sau alegerile locale de Eduardo Mendoza

Spaniolii și orice ține de ei, dar mai ales filmele, sunt pentru mine cea mai plăcută dintre relaxări! De data asta, însă, am avut ocazia să o citesc tradusă deja în românește. Nu mai are același farmec, trebuie să recunosc. Mi-ar fi plăcut mai mult să "aud" regizorul sau naratorul în spaniola lui senzuală și gravă...

Dar trecând peste nostalgii personale, cartea este cumva actuală: acțiunea o fac alegerile din Barcelona anilor '80 și înscrierea personajului principal la alegeri în Partidul Socialist. După cum spune și titlul, Mauricio Greis, stomatolog de profesie, alege să se implice în discursurile politice de dinainte de alegeri. Bine, pe lânga planul alegerilor locale din Barcelona, mai este și planul alegerilor personale. Totodată, datorită noului cerc de prieteni, i se schimbă și viața amoroasă, acesta oscilând între două femei total diferite, atât ca și condiție socială, materială, cât și ca personalități. Porritos este cantăreața rebelă de rancheras care nu are studii și nici țel în viață, o traiește libertin, iar din cauza acestui stil i se trage și sfârșitul. Iar Clotilde este feminista activă și independentă (atât cât putea pentru vremea respectivă), aciuiată pe lângă un cabinet de avocatură, dar care amână pe cât posibil momentul căsătoriei.
Trebuie să recunosc că această oscilare între două femei diametral opuse, m-a dus cu gândul la un film (făcut tot după o carte, dar ca excepție, mi-a plăcut mai mult filmul decât cartea): Nu te mișca! (Non ti muovere, de Margaret Mazzantini, în regia și actorul principal: Sergio Castellitto, lânga o Penelope Cruz de nerecunoscut). Însă mi s-a părut că Eduardo Mendoza nu dezvoltă atât de bine relația cu cealaltă femeie, cu femeia ușoară, cum ar fi generic numită, dar cu care bărbatul simte o relație mai apropiată (mai reală, mai intensă, mai pasională) decât cu femeia emancipată. Cartea de față mi s-a părut mai cerebral scrisă decât cea a Margaretei Mazzantini și cumva analizată/compusă de la distanță.
În același registru mai este un moment în carte care ar fi putut fi mai mult exploatat: momentul în care Clotilde este pusă în fața unei scene de amor cu o alta femeie și acceptă. Dar nu se povesteste mai nimic, decât, citez: "-Ne lingem păsăricile?/-Dacă vrei tu, nu refuz, spuse Clotilde." și atât!

Ca și în cartea Margaretei Mazzantini, și aici personajul principal rămâne cu femeia emancipată, căci cealaltă moare. Mi se pare cumva ca o morală: orice bărbat care se respectă, din lașitate, nu va alege niciodată femeia sălbatică. Din lașitate, din frica oprobiului public, cert este că iși calcă pe inimă dar va face, până la urmă o alegere cerebrală. Bineînțeles, în romane și-n filme, destinul este tragic și îi face alegerea mai ușoară. Dar în viața reală cealaltă femeie nu moare, cine știe ce pățește, căci nimeni nu se mai interesează de ea...

Gracias Ele!

Friday 6 July 2012

Întâmplări pastorale de preot Nicolae Trușcă

Trebuie să specific de la început că nu sunt o persoană religioasă în sensul bisericesc al cuvântului. Nu aș vrea să intru prea în detaliu despre credința mea, cert este că mă duc la biserică doar de sărbătorile mari: Paște și Crăciun. Acum, de dragul fiului meu fiind la țară la bunici, am mers cu el la biserică de Sf. Petru și Pavel (vineri, 29 iunie 2012). Și pentru că am vrut să fac și eu vânzare bisericii, am ales această carte, un CD și două acatiste.
Deși nu mă așteptam, titlul chiar s-a ținut de cuvânt: dl. preot ne povestește din întâmplările domniei sale ca și preot, și nu încearcă să convertească pe nimeni să se ducă la biserică. Am apreciat mult acest lucru! 
Această carte este o revelație pentru mine. După părerea mea, ar trebui inclusă în literatura română alături de scrierile lui Mihail Sadoveanu. Istorioarele sale sunt asemenea celor pline de haz ale lui Sadoveanu sau ale lui Caragiale (nu la aceeași înălțime, dar sunt savuroase). Este o plăcere și o deconectare să le citești, mai ales că îți și aduc zâmbetul pe buze.
Am mai apreciat simplitatea scrierii, onestitatea credințelor personale și hazul întâmplărilor dar mai ales maniera în care acestea sunt povestite.

Monday 2 July 2012

Dincolo de bine, dincoace de rău; despre iubire de Aurora Liiceanu și Alice Nastase

Este prima oară când citesc o carte scrisă de cele două autoare, iar curiozitatea a fost mai mare cu cât nu știam ce stil de scriere au; și subiectul din titlu m-a atras, recunosc: "despre iubire". Altă carte despre iubire, zic, aceleași aberații teoretizate și filosofate, ce puteau ele să aducă nou? și cum să scrii o carte despre iubire cu titlul ăsta?
Așadar am purces la lectură. Primele cincizeci de pagini nu mi-au zis mare lucru: gânduri siropoase, frânturi de povești (personale mă gândesc, că altfel nu ar fi așa veridice), filosofări gratuite, păreri semi avizate, opinii personale puțin susținute și foarte puțin dezvoltate...
Apoi, din obisnuință sau din lejeritatea lecturii, probabil, m-a acaparat. Mai voiam din povestirile personale ale Alicei căci oarecum se aseamănă celor 'o mie și una de nopți'. Ce m-a deranjat la Aurora Liiceanu au fost afirmațiile de genul: 'psihologia spune' sau 'psihologii afirmă', fără niciun nume, fără nicio trimitere la un text avizat. Dar părerile personale au fost mai gustate.
Ce mi-a plăcut a fost modul de organizare al cărții: pe capitole cu titluri parafrazate după proverbe sau expresii cunoscute sub umbrela cărora au scris amândouă din perspectiva proprie: un stil mai liber, visător și delicios, și un alt stil mai serios, dogmatic și quasi avizat. Și mi-a mai plăcut și faptul că fiecare capitol are ca motto un citat de autor cunoscut, deși nu mereu mi s-a părut că se potrivește cu conținutul lui...

All in all, se citește foarte repede și este bună pentru perioadele în care ai nevoie de puțină 'filosofeală' la răscruce de iubiri...